COVID 19 | Actiuni de amploare ale politiei pentru prevenirea pandemiei

De Comunicat 12 Octombrie 2020, 20:01 Administrative

În perioada 09 - 11 octombrie a.c., poliţiştii brăileni împreună cu reprezentanţi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Brăila, Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Brăila, Direcţiei de Sănătate Publică Brăila, Inspectoratul Teritorial de Muncă Brăila, pompieri și polițiști locali au desfăşurat acţiuni de verificare, cu efective mărite, pe raza întregului județ, în zonele aglomerate și în mijloacele de transport în comun, în cele cu regim de TAXI și în mijloacele care asigură transportul angajaților la și de la locul de muncă, având ca principal obiectiv siguranța cetățenilor, în contextul prevenirii răspândirii COVID - 19.

Astfel, au fost verificate societăţi comerciale, precum marketuri şi supermarketuri, staţii de carburant, săli de jocuri de noroc, terase, dar şi pieţele și târgurile din municipiu, precum și cele din județ. Activitățile au vizat și verificarea respectării programului de lucru cu publicul de către unitățile economice precum terasele, barurile și cluburile.

De asemenea, au fost desfășurate acțiuni de verificare și în mijloacele de transport în comun, în cele cu regim de TAXI, dar și în mijloacele companiilor ce asigură transportul angajaților la și de la locul de muncă.

Cu ocazia activităților desfășurate, au verificate 357 de societăți comerciale, legitimate 900 de persoane, controlate 585 de vehicule, 285 dintre acestea fiind mijloace de transport în comun ce asigură transportul angajaților la și de la locul de muncă și taxiuri.

Totodată, au fost constatate 283 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de peste 100.000 de lei, dintre care:
105 au fost pentru nerespectarea prevederilor Legii 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19;
119 de sancțiuni potrivit O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice;
33 la Legea 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice;
3 la Legea 38/2003 privind transportul în regim de taxi și în regim de închiriere;
23 la alte acte normative.

De asemenea, polițiștii brăileni, împreună cu polițiștii locali au acționat și în mijloacele de transport public de persoane, având ca principal obiectiv siguranța cetățenilor, în contextul prevenirii răspândirii COVID - 19.

Cu această ocazie, au fost depistate 14 persoane care nu au respectat măsurile de protecție privind purtarea corespunzătoare a măştii de protecție în mijloacele de transport, acestea fiind sancționate contravențional cu amenzi, în valoare totală de 2.500 lei.

 

Autor Comunicat 12 Octombrie 2020, 20:01 Administrative
Scrie un comentariu

Comentarii

Nu exista inca comentarii!

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.

Scrie un comentariu
Vezi toate comentariile

Scrie un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi facuta publica.
Campurile marcate cu * sunt obligatorii