Analiza activităţilor desfăşurate de către poliţiştii brăileni în primele 6 luni ale anului 2017

De IPJ Braila 02 August 2017, 22:27 Administrative

Politia Analiza activităţilor desfăşurate de către poliţiştii brăileni în primele 6 luni ale anului 2017


         

Conferinţa de presă a fost susţinută  de către şeful inspectoratului, domnul comisar-şef de poliţie Glugă Constantin-Adrian şi a avut ca temă principală „Analiza activităţilor desfăşurate de către poliţiştii brăileni în primele 6 luni ale acestui an”, ocazie cu care a fost prezentat următorul material:
          

<<Activitatea desfăşurată de către Inspectoratul de Poliţie Judeţean Brăila în semestrul I al anului  2017, a avut ca obiectiv general „Creşterea nivelului de securitate pentru cetăţeni” şi s-a încadrat în efortul general al Poliţiei Române de a oferi un serviciu public poliţienesc concentrat pe cetăţean şi pe nevoile comunităţilor locale. Astfel, realizările din domeniul de competenţă vizează, în principal, prevenirea criminalităţii, promovarea siguranţei cetăţenilor şi combaterea criminalităţii.


În domeniul prevenirii criminalităţii, priorităţile Poliţiei Române pentru anul 2017 au fost transpuse în două programe de prevenire, respectiv „Programul judeţean de prevenire a delincvenţei juvenile şi a victimizării minorilor” şi „Programul judeţean de prevenire a infracţiunilor contra patrimoniului, cu modulele: prevenirea tâlhăriilor  şi prevenirea furturilor din curţi şi anexe gospodăreşti”. În plus, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Brăila a stabilit o prioritate locală de intervenţie în domeniul prevenirii pentru anul 2017, transpusă în „Programul judeţean de prevenire a infracţiunilor comise cu violenţă, cu modulul prevenirea violenţei în familie”. Astfel, alături de numeroşi parteneri, au fost desfăşurate iniţiate/derulate un număr de 8 proiecte/campanii de prevenire, iar în cadrul acestora au fost realizate peste 300 de activităţi de prevenire (întâlnirii cu grupuri ţintă), fiind informaţi în mod direct peste 12.000 de beneficiari (elevi, cadre didactice, participanţi la trafic, etc.).
    

Menţinerea ordinii şi siguranţei publice a reprezentat o prioritate pentru Inspectoratul de Poliţie Judeţean Brăila care, prin structurile sale specializate, a căutat să identifice cele mai eficiente forme şi modalităţi de realizare a acestui obiectiv. Această activitate  a fost organizată, în principal, cu forţe proprii, dar în funcţie de particularităţile elementelor situaţiei operative, au fost solicitate forţe suplimentare de la Inspectoratul Judeţean de Jandarmi Brăila şi Sectorul Poliţiei de Frontieră Brăila, acestea fiind folosite pentru constituirea de patrule mixte. Pentru asigurarea unui serviciu poliţienesc continuu, pe raza judeţului Brăila au fost constituite în medie 81 patrule/zi , dintre care 48 în mediul urban şi 33 în mediul rural, activitatea acestora desfăşurându-se în ture, pe trei schimburi.
    

Modul de repartizare a efectivelor ce acţionează în stradă pentru menţinerea ordinii publice pe raza localităţilor urbane şi rurale a avut drept rezultat intervenţia operativă la evenimentele sesizate de către cetăţeni, prin S.N.U.A.U. 112. Astfel, în primul semestru al anului 2017, s-a intervenit la 4,191 apeluri de urgenţă, dintre care 2,382 în mediul urban (56,83% din total) şi 1.809 în mediul rural (43,17% din total). Datele statistice arată că în cursul primelor 6 luni ale anului 2017 numărul apelurile de urgenţă care au necesitat intervenţia a scăzut cu 1.414 (25,22%) faţă de perioada similară a anului trecut.
    

În cursul primului semestru al anului 2017, Poliţia de Proximitate a promovat siguranţa cetăţenilor, în principal prin apropierea de comunitate, cunoaşterea populaţiei şi a situaţiei operative, precum şi accentuarea laturii preventive a acţiunilor poliţieneşti.   Astfel, au fost desfăşurate peste 1.600 de activităţi în comunitate, cele mai multe dintre acestea fiind derulate în cadrul unităţilor de învăţământ şi asociaţiilor de proprietari.Totodată, au fost desfăşurate 58 de activităţi pentru prevenirea victimizării bătrânilor, iar la punctele de consiliere au fost primite peste 3.500 de persoane.
    

În contextul Programului Uniunii Europene de acţiune pentru siguranţă rutieră 2011-2020 care stabileşte ca obiectiv central, reducerea la jumătate a numărului persoanelor decedate în accidente de circulaţie, în Europa, în cursul acestui deceniu, poliţiştii rutieri au desfăşurat activităţi de prevenire a infracţiunilor la regimul circulaţiei şi combaterea indisciplinei în trafic, ca unică premisă a creşterii siguranţei cetăţenilor în deplasare pe drumurile publice şi reducerea numărului accidentelor de circulaţie soldate cu consecinţe grave. Astfel, în perioada menţionată, au fost desfăşurate peste 600 de activităţi educaţional-preventive şi au fost organizate peste 400 de acţiuni şi controale, atât cu efective proprii, dar şi în colaborare cu alte instituţii. Pe raza de competenţă, în primele 6 luni ale anului 2017, s-au produs 40 de accidente rutiere grave, soldate cu 5 persoane decedate, 36 persoane rănite grav şi 10 persoane rănite uşor, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut când s-au înregistrat 70 accidente grave, soldate cu 26 persoane decedate, 63 persoane rănite grav şi 40 persoane rănite uşor. Principalele cauze care au generat producerea accidentelor grave au fost traversarea neregulamentară (17,50%), neacordarea priorităţii pietonilor (12,50%) şi neacordarea priorităţii vehiculelor (12,50%).
    

În cursul semestrului I al anului 2017, la nivelul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Brăila, au fost sesizate 4.736 de  infracţiuni, cu 1.176 mai puţine decât în perioada similară a anului trecut, ceea ce reprezintă o scădere cu 19,89%. Această reducere este generată, în principal, de reducerea infracţiunilor de natură judiciară sesizate, unde a fost înregistrată o scădere cu 810 astfel de infracţiuni. După locul săvârşirii, se constată că 62% din totalul infracţiunilor sesizate s-au săvârşit în mediul urban, iar 38% dintre infracţiuni s-au săvârşit în mediul rural. De asemenea, se remarcă faptul că aproximativ 46% din totalul infracţiunilor sesizate reprezintă infracţiuni îndreptate împotriva patrimoniului, fiind urmate de infracţiunile îndreptate împotriva persoanei, care reprezintă 33% din total.
    

Infracţiunile contra persoanei au generat, la rândul lor, o scădere importantă a infracţionalităţii sesizate, fiind înregistrate 1.585 de astfel de fapte în primele 6 luni ale anului 2017, cu 650 mai puţine faţă de perioada similară a anului trecut (o scădere cu 29,08%). În cadrul acestei categorii, majoritatea este reprezentată de infracţiunile de lovire sau alte violenţe, fiind înregistrate 1.056 astfel de fapte, chiar dacă şi acestea au înregistrat, la rîndul lor, o scădere cu peste 25% faţă de perioada similară a anului trecut.
    

Acelaşi trend descendent a fost constatat şi în domeniul infracţiunilor îndreptate împotriva patrimoniului, scăderea de ansamblu la sfârşitul semestrului I 2017 fiind 16,21% faţă de valorile înregistrate în perioada similară a anului trecut. Dintre cele 2.186 de infracţiuni contra patrimoniului înregistrate, 1242 sunt infracţiuni de furt. Este important de reliefat că infracţiunile de furt sesizate au scăzut cu 365 (circa 22%), scădere care se manifestă atât în mediul urban cât şi în mediul rural.
    

În contextul infracţionalităţii sesizate, un loc aparte îl ocupă infracţionalitatea stradală, care reprezintă o prioritate pentru structurile de poliţie. La nivelul judeţului Brăila, în semestrul I al anului 2017, infracţionalitatea stradală a înregistrat o scădere cu 3,5%,  scădere ce se manifestă atât în mediul urban, cât şi în mediul rural. Ar fi demn de menţionat că numărul faptelor stradale descoperite în flagrant, a crescut cu 25.>>
   

 

Autor IPJ Braila 02 August 2017, 22:27 Administrative
Scrie un comentariu

Comentarii

Nu exista inca comentarii!

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.

Scrie un comentariu
Vezi toate comentariile

Scrie un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi facuta publica.
Campurile marcate cu * sunt obligatorii