Actiuni pentru mentinerea ordinii

De IPJ Braila 17 Iulie 2017, 09:42 Administrative

În zilele de 14 iulie şi 15 iulie a.c., poliţişti din cadrul Poliţiei Municipiului, poliţiilor orăşeneşti şi cei ai secţiilor de poliţie rurală arondate, sprijiniţi de jandarmi, au acţionat atât în municipiu, cât şi în localităţile din mediul rural, în zona unităţilor cu profil discotecă, club, cafe-bar ş.a., pentru menţinerea unui climat corespunzător de ordine şi siguranţă publică, prevenirea şi combaterea faptelor ilegale, precum şi a principalelor cauze generatoare de accidente rutiere.

Pe timpul activităţilor, au fost verificate 54 de societăţi comerciale, legitimate 342 de persoane, dintre care 12 controlate corporal sumar, şi oprite în trafic 141 de autovehicule. Au fost testaţi cu aparatul etilotest un număr de 72 conducători auto.

De asemenea, aceştia au constatat 182 contravenţii, pentru care au fost aplicate sancţiuni în valoare totală de 32.280 lei.

Dintre amenzile aplicate, 146 au fost pentru încălcarea prevederilor O.U.G. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, 28 conform Legii 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, 3 conform Legii 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite, şi 5 la alte acte normative.

Ca măsuri complementare, poliţiştii au ridicat în vederea suspendării 3 permise de conducere, au retras un certificat de înmatriculare şi confiscate bunuri în valoare de 4.030 lei (produse textile şi băuturi alcoolice).

 

Autor IPJ Braila 17 Iulie 2017, 09:42 Administrative
Scrie un comentariu

Comentarii

Nu exista inca comentarii!

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.

Scrie un comentariu
Vezi toate comentariile

Scrie un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi facuta publica.
Campurile marcate cu * sunt obligatorii