1 Decembrie – Ziua Mondială SIDA Comunitățile fac diferența

De Frimu Ghinea 20 Noiembrie 2019, 21:18 Administrative

Ziua de 1 Decembrie marchează, în fiecare an, lupta împotriva infecției HIV și solidaritatea cu persoanele afectate de HIV/SIDA din întreaga lume.

În mod tradițional UNOPA realizează, in preajma acestei zile, o campanie națională de informare cu privire la infecția HIV, cu ajutorul organizațiilor membre și colaboratoare. Mesajul campaniei din acest an este cel propus de UNAIDS "Comunitățile fac diferența", o importantă oportunitate pentru a recunoaște rolul esențial pe care comunitățile l-au avut și continuă să îl aibă în lupta împotriva SIDA la nivel internațional, național sau local. Vorbim în România atât de comunități, in sensul de cetățeni ai unei localități, dar și de comunități în sensul de grupuri de persoane, activiști, pacienți, medici, organizații, care au dus mai departe lupta împotriva HIV/SIDA.

Campania “Comunitățile fac diferența” desfasurată de Asociația Persoanelor Afectate - Braila (APA - Braila) în judeţul Braika cuprinde urmatoarele activităţi:
• campanie de informare în şcolile din judeţ, cu teme legate de prevenirea infecţiei cu HIV în rândul tinerilor
• campanie de informare stradală care constă în distribuirea de materiale informative pe tematică HIV, invitatie la testare, mesaje de prevenire și alte evenimente publice. Voluntarii prezenţi la activitate ofera informaţii suplimentare celor care solicită acest lucru.

Totodata mesajele campaniei din acest an se concentrează pe promovarea testării HIV ca mijloc principal de prevenire și control al infecției cu HIV.

A-ți cunoaște statutul HIV este primul pas spre tratament, prevenire și acces la servicii de suport. Datorită progreselor privind medicamentele anti HIV, dacă virusul este descoperit suficient de devreme, nu va avea aproape niciun impact asupra vieții zilnice, poți avea o stare de sănătate bună și poți deveni nedetectabil, prevenind astfel transmiterea virusului.

Testarea HIV în România este gratuită, dacă se solicită testul HIV la Direcția de Sănătate Publică din fiecare județ.

Conform datelor de la nivelul Compartimentului de Monitorizare al Infecţiei HIV/SIDA de la nivelul INBI Matei Balş, în România trăiau la 30 iunie 2019 un număr de 15 999 persoane infectate cu HIV, iar în primele 6 luni ale anului s-au diagnosticat cu HIV/SIDA un număr de 315 persoane.

 

Autor Frimu Ghinea 20 Noiembrie 2019, 21:18 Administrative
Scrie un comentariu

Comentarii

Nu exista inca comentarii!

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.

Scrie un comentariu
Vezi toate comentariile

Scrie un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi facuta publica.
Campurile marcate cu * sunt obligatorii