Alcoolul la volan - dosar penal

De IPJ Braila 11 Iulie 2018, 11:42 Accidente Braila

alcool volanÎn cursul zilei de 9 iulie a.c., un bărbat, în vârstă de 38 ani, din oraşul Făurei, în timp ce conducea un autovehicul pe Calea Călăraşilor, din municipiu, nepăstrând distanţa corespunzătoare, a tamponat în partea din spate, un vehicul condus de un brăilean, în vârstă de 43 de ani, care la rândul său a fost proiectat într-un alt auto condus de un bărbat, în vârstă de 47 de ani, din oraşul Ianca, acesta ricoşând într-un al patrulea autoturism condus de către un tânăr, în vârstă de 29 de ani, din judeţul Iaşi.

Conducătorii auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultând că şoferul primul vehicul avea în aerul expirat o îmbibaţie alcoolică de 1,15 mg/l, acesta fiind condus la spital pentru recoltarea unor probe biologice de sânge, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
În urma evenimentului au rezultat doar pagube materiale, iar în cauză a fost întocmit dosar penal şi se continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa băuturilor alcoolice.

 

Autor IPJ Braila 11 Iulie 2018, 11:42 Accidente Braila
Scrie un comentariu

Comentarii

Nu exista inca comentarii!

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.

Scrie un comentariu
Vezi toate comentariile

Scrie un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi facuta publica.
Campurile marcate cu * sunt obligatorii