Accidente rutiere soldate cu victime

De IPJ Braila 17 Noiembrie 2017, 11:49 Accidente Braila

În data de 15 noiembrie a.c., ora 17:30, un bărbat, în vârstă de 67 de ani, din comuna Viziru, în timp ce conducea autoturismul pe DE 584, din direcţia Slobozia către Brăila, i-a surprins şi accidentat pe doi localnici, cu vârste de 36 şi 60 ani, care se deplasau pe partea carosabilă, în aceeaşi direcţie de mers.
În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală a celor doi pietoni, care au fost transportaţi la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,52 mg/l alcool pur în aerul expirat, si i-au fost recoltate probe biologice de sânge pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei.  
În cauză a fost întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă şi conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului.
*

În data de 16 noiembrie 2017, în jurul orei 07:00, un tânăr, în vârstă de 20 de ani, din judeţul Dâmbovița, în timp ce conducea o autoutilitară pe strada 1 Decembrie 1918, dinspre Bulevardul A.I. Cuza, la intersecția cu Bulevardul Independenței, nu i-a acordat prioritate de trecere unui alt autovehicul, condus de un brăilean, în vârstă de 57 de ani, ce se deplasa pe Bulevardul Independentei, dinspre strada General Eremia Grigorescu.
În urma impactului, primul vehicul a ricoșat într-un alt autoturism, ce se deplasa din sens opus, pe strada 1 Decembrie 1918.
Au rezultat două victime, cu vârste de 38 și 48 de ani, pasagere în primul vehicul, ce au fost transportate la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
În cauză poliţiştii au întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

 

Autor IPJ Braila 17 Noiembrie 2017, 11:49 Accidente Braila
Scrie un comentariu

Comentarii

Nu exista inca comentarii!

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.

Scrie un comentariu
Vezi toate comentariile

Scrie un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi facuta publica.
Campurile marcate cu * sunt obligatorii