Accidente rutiere în municipiul Brăila şi judeţ la sfârșit de săptămână

De IPJ Braila 21 Decembrie 2015, 10:49 Accidente Braila

Vineri, 18 decembrie, ora 11:25, B.Gheorghe (54 de ani), din oraşul Măcin, judeţul Tulcea, în timp ce conducea autoturismul, pe bulevardul Dorobanţilor, din cauza nepăstrării distanţei corespunzătoare, a lovit un autoturism parcat, în care se aflau trei persoane, printre care şi un băiat de 5 ani.
În urma coliziunii, copilul a suferit leziuni corporale uşoare şi a fost transportat la Spitalul Judeţean Brăila, pentru îngrijiri medicale, nefiind necesară internarea.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, şi în cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de vătămare corporală din culpă.
*
Tot vineri, la ora 17:30, S.Daniel (22 de ani), din municipiul Brăila, în timp ce conducea autovehiculul, pe Calea Călăraşilor, pe banda nr.1, dinspre strada Tineretului către strada Griviţei, în dreptul blocului A1, a surprins şi accidentat o brăileancă, în vârstă de 64 de ani, care traversa strada pe marcajul pietonal, către refugiul de tramvai.
În urma accidentului, femeia a suferit vătămări corporale grave şi a fost transportată la spital, pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Atât şoferul, cât şi victima au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
Poliţişti de la Biroul Rutier au întocmit dosar de cercetare penală pentru vătămare corporală din culpă.
*
În ziua de sâmbătă, la ora 16:40, S.Daniela (32 de ani), din Brăila, în timp ce conducea autoturismul, pe DN 22, pe direcţia Brăila-Râmnicu Sărat, în afara localităţii Cazasu, din cauză că nu a adaptat viteza de deplasare într-o curbă, a pierdut controlul maşinii şi a ieşit în afara carosabilului, răsturnându-se.
În urma evenimentului, conducătoarea auto, care nu purta centura de siguranţă, a suferit vătămări corporale şi a fost transportată la Spitalul Judeţean de Urgenţă Brăila, unde a primit îngrijirile necesare şi a rămas sub supraveghere medicală.
A fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Poliţişti de la Serviciul Rutier au întocmit dosar de cercetare penală.

 

Autor IPJ Braila 21 Decembrie 2015, 10:49 Accidente Braila
Scrie un comentariu

Comentarii

Nu exista inca comentarii!

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.

Scrie un comentariu
Vezi toate comentariile

Scrie un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi facuta publica.
Campurile marcate cu * sunt obligatorii