Vișani | Accident grav. Un decedat. O autoutilitară s-a ciocnit de un buldoexcavator

De IPJ Braila 26 August 2020, 20:07 Accidente Braila

În noaptea de 25 august spre 26 , în jurul orei 00:20, polițiștii din cadrul Orașului Făurei au fost sesizați cu privire la faptul că, pe raza localității Vișani s-a produs un accident rutier.

La fața locului, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier și Poliției Orașului Făurei au constatat că un tânăr de 21 de ani, din comuna Vișani, în timp ce conducea o autoutilitară, cu care transporta alte 8 persoane, cu vârstele cuprinse între 16 și 22 de ani, ar fi pierdut controlul asupra vehiculului și s-a lovit de un buldoexcavator ce era parcat în afara părții carosabile.

În urma evenimentului a rezultatul decesul unuia dintre pasageri, în vârstă de 21 de ani, din comuna Vișani, cadavrul acestuia fiind transportat la Serviciul de Medicină Legală Brăila, în vederea efectuării necropsiei.Ceilalți opt tineri au fost transportați la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. De asemenea, șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

În cauză a fost întocmit dosar penal și se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.

 

 

Autor IPJ Braila 26 August 2020, 20:07 Accidente Braila
Scrie un comentariu

Comentarii

Nu exista inca comentarii!

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.

Scrie un comentariu
Vezi toate comentariile

Scrie un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi facuta publica.
Campurile marcate cu * sunt obligatorii