Braila: Conducatoare auto ranita grav în urma unei coliziuni
Pe strada Vasile Băncilă, la intersecţia cu strada Comuna din Paris, din Braila a avut loc o coliziune între doua autoturisme care s-a soldat cu accidentarea grava a unui conducator auto. Accidentul a avut loc duminica, 22 februarie 2015, în jurul orei 13.50.
Braileanca Z.Nicoleta (33 de ani) în timp ce conducea autoturismul pe drumul mentionat, nu a respectat semnificaţia indicatorului „Oprire!”, şi-a continuat deplasarea şi a intrat în coliziune cu autoturismul condus de către M.Costel (26 de ani), din Brăila.
Conducatoarea auto, grav ranita în urma impactului, a fost transportată la Spitalul Judeţean Brăila, în vederea acordării de îngrijiri medicale, şi a rămas internată.
La testarea cu aparatul etilotest a celor doi conducatori auto a rezultat ca unul dintre acestia, M.Costel avea în aerul expirat 0,11 mg/l alcool pur.
Poliţiştii au întocmit dosar de cercetare penală.
Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.
Scrie un comentariu