Coliziune cu un pom în afara localităţii Viziru

De IPJ Braila 28 Decembrie 2010, 09:20 Accidente Braila
In timp ce se deplasa cu autoturismul, pe DE 584, în direcţia Viziru-Brăila, în afara localităţii Viziru, numita N.C. (25 de ani), din municipiul Bucureşti, s-a angajat în depăşirea neregulamentară a unui autoturism (în condiţiile în care din sens opus venea un alt autovehicul), a pierdut controlul volanului, a părăsit partea carosabilă în stânga direcţiei sale de mers şi a intrat în coliziune cu un pom situat pe marginea drumului.

În urma accidentului a rezultat decesul numitului N.D. (24 de ani), din Bucuresti, şi vătămarea corporală a conducătoarei auto şi a pasagerilor M.I. (24 de ani), B.L. (22 de ani) şi P.E. (28 de ani), toţi trei din Galaţi.Evenimentul a avut loc vineri, 24 decembrie 2010, la orele 12.25.
Persoanele rănite au fost transportate şi internate la Spitalul Judeţean de Urgenţă Brăila pentru acordarea de îngrijiri medicale şi conducătoarea auto a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

În cauză s-a întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă.


 

Autor IPJ Braila 28 Decembrie 2010, 09:20 Accidente Braila
Scrie un comentariu

Comentarii

Nu exista inca comentarii!

Nu exista inca comentarii, dar poti fi primul care comenteaza acest articol.

Scrie un comentariu
Vezi toate comentariile

Scrie un comentariu

Adresa ta de e-mail nu va fi facuta publica.
Campurile marcate cu * sunt obligatorii